- Cum se numeşte bărbatul cu geantă?
GEANTĂlman
- Şi femeia cu geantă?
inteliGEANTĂ
Bancuri din geantă
August 16th, 2010My Inception
August 11th, 2010„Inception” era promitator inca de cand a aparut trailerul pe net. Pana doar si fundalul ala sonor sugera ceva „grav”. Dupa nenumarate bullshituri fara noima si asa-numite capodopere gen „Avatar” m-am bucurat pentru acest film iar ceea ce a reusit, cu toate astea, sa ma surprinda e ca porneste, intr-adevar, ca un vis: esti inserat direct in mijlocul actiunii. Nu mai ai timp sa infuleci nici un sfert din punga de popcorn.
Filmul, din punct de vedere intelectual, e un pic cam vartos, dar deja in prima jumatate de ora mi s-a introdus un gand, ca sa zic asa… un INCEPTION, un fel de sentiment de deja vu, oarecum inevitabil. In secventele in care firul evenimentelor nu-mi necesita toti neuronii din dotare, mi-am amintit ca in copilarie m-am jucat si eu cu tema asta numita „vis”. In timp ce improvizasem un film inventat, regizat si jucat spontan cu jucariile mele in fata auditoriului (ce era de fapt sora mea care, deseori, n-a inteles o boaba dar i s-a parut fascinant show-ul oferit gratuit), am ignorat realitatea inconjuratoare si am visat una alternativa, doar pentru personajele mele… ma rog, asta i se intampla oricarui copil atunci cand se joaca cu niste jucarii. O data am inventat si o „cutie a visurilor” in care daca bagai un obiect, acela si-a facut aparitia in visul (ne)fericitului care era conectat la aceasta „cutie”… sau faza aia din film cu lumea orizontala ce oglindea realitatea (adica… realitatea visata, mai precis)… am inventat si eu anno un perete pe care lumea era doar desenata, dar in momentul in care pasesti pe el te trezesti intr-un peisaj absolut diferit de anteriorul, adica exact in lumea ce era desenata pe acel zid… Acuma nici nu mai conteaza daca au fost originale aceste idei, sau doar mi-a venit in minte si mie exact cum le-a mai venit in minte la inca 1251 de oameni. Sa lasam deceptiile mele.
Sa trecem mai degraba la „Inception”.
E un lucru cert ca filmul e brutal de genial. Unul langa care „Matrix” pare o gluma proasta, spusa si aia prost de bunu-tau intr-o alcoolemie de duminica. Desigur… nu e fair sa subapreciem nici prototipul sau… (nah… fie!:) – productia fratilor Wachowski fiindca, astazi, poate sa indeplineasca, macar, rolul unei idei de baza. „The Matrix” era, pe vremea lui, inovator… fiindca! Dar asta e deja prea complex. Asta e deja Matrix in Matrix. Film in film, vis in vis. O asemenea experienta zguduitoare de creieri dupa care, chiar daca l-ai privit si l-ai vizionat mega-concentrat si cu o fantezie larg deschisa, poti sa spui doar atat: „hm…”. Trebuie sa te reflectezi putin. Nu neaparat ca sa-l intelegi. Deoarece l-ai inteles (sa presupunem, acuma… dupa caz), dar nu-ti vine sa crezi. Poate nu te asteptai sa fie chiar atat de bun. Ar fi prea indraznet sa-ti inchipui ca asa ceva ar fi posibil… si nostim ii ca asta nu a fost niciodata scopul filmului. Au ilustrat in fata a milioane de spectatori o idee, un vis si a trebuit sa-i traim, sa-i intelegem ratiunea artificiala. Apoi te trezesti. Si asta asa e o.k. Filmul si-a facut datoria. Te-a facut sa fii atent de la un capat la altul si te-a transpus intr-un „vis” impresionant de bine gandit si bine definit, atat logic cat si mistic, atat de complicat cat si suficient de comercial ca sa faca ceva box-office p-acolo. De altfel, nu e recomandat emokizilor (vezi secventa cu calea ferata), si nici schizofrenico-paranoicilor (de ex. citatul -genial!-: „Gandul e ca un virus. E contagios. Si indestructibil. Gandul finisat evoluat din radacina gandului te defineste…sau te distruge”). Science fiction, psichologie, efecte vizuale, o cu totul si cu totul alta lume, iluzorie, dar in acelasi timp… atat de similara cu autenticul, putin romantism urban, iubire, sentimente, suferinta, iluzie si deziluzii stupid de familiare… filmul asta avea cate ceva din toate. Regizorul, Christopher Nolan a creat ceva cu adevarat captivant. Daca unii au mers atat de departe sa catalogheze „Batman: The Dark Knight”, regizat tot de el, un film senzational de bun (fiind sau nefiind un fan Batman, nu conteaza, am fost si eu de acord), ultima sa realizare este mai mult decat de nota 10. Fie ca esti un impatimit al science fiction-ului, fie doar un nostalgic si tampit Titanic… cred ca putem fi de acord ca „Inception” e filmul anului.
Trebuie ca SF-ul sa-si fi atins maturitatea. …„Constituindu-se intr-un creuzet “noosartistronic” (M. Herivan) in care pot fuziona filozofia, stiintele, poezia, tehnica.” (Cateva propozitii despre S.F./ Planetarium – Cristian Tudor Popescu -1987). Daca tindem sa credem acest lucru (precum oricare vis, fie stupid, fie incredibil de credibil si palpitant), ramane doar o singura intrebare. Ce o sa urmeze? Ce o sa reuseasca sa surclaseze visul?
Vestic Blogs’ CHART
July 1st, 2010Deoarece blogul SuperVestic, din anumite motive, nu mai e agreat pe Vestic.ro, am sa postez aici (deja) obisnuitul TOP al blogurilor vestic.ro . De data asta nu ma/ne mai intereseaza traficul acumulat de site si de semi-site-ul sport.vestic.ro… in plus, am decis sa aduc o mica schimbare. Acum… conteaza si numarul vizitatorilor unici, de fapt, in topul de mai jos, asta conteaza in principiu. Cifrele pe care v-am prezentat pana acum, in topurile anterioare, v-ati dat seama, reprezentau numarul de “vizite”.
OK.
Vestic BLOGS’ Chart /// intervalul 1 – 30 iunie 2010 (poate chiar ultimul!) >>>
Campionat de pauză… fără vuvuzele
June 25th, 2010Se spune ca romanii se pricep la orice. Spunem asta la modul ironic, bineinteles. In ceea ce priveste fotbalul in schimb, nu mai e loc de ironii. Daca romanii se pricep la ceva cu adevarat, ala e fotbalul. Eu sunt maghiar. Pot sa am pareri despre orice dar parerea mea va duce catre o alta abordare, fireasca. Asa ca am hotarat sa scriu astazi despre Campionatul asta Mondial.
In copilarie am fost innebunit dupa acest sport. Intre clasele I-IV in fiecare pauza mare era un Campionat mic. Prima mea scoala era foarte interesanta. E o cladire mare, in Gradiste, aproape de caile ferate, cu o curte imensa, dar din care face parte si o casuta mai mica in care nu incape decat o clasa. Aceea era clasa mea. Eram vreo 8 baietei mici (cine era de o statura mai mare nu era pasionat defel de minge sau de ceva rotund). Cel mai destept elev din clasa era si cel mai bun la fotbal. Era fiul preotului din zona. El a tachinat si baietii mai mari dintr-o clasa din cladirea de vizavi… Desigur, aia erau mai multi, mai mari, mai puternici… asa ca am mai luat in echipa un baiat rrom de vreo 14 ani care s-a recomandat drept Hagi. Eu eram in poarta. Eu si, cand eram accidentat, un coleg haios cu care aveam o pasiune comuna: desenele animate. Non-Stop. Dincolo de Cartoon Network… mai era un serial numit “Die Toten Futball Stars” pe RTL 2. O productie japoneza sincronizata de nemti. N-am inteles o boaba, dar am recitat pe de rost dialoguri intregi, si asa am comunicat cu colegul mai sus amintit. Culmea, ne-am mai si inteles! Apropo… colegul respectiv lucreaza astazi la Politia Comunitara. “Vacabayashi”, “Vacashi Matzzu”, “Tzubaza” si tot felul de nume caraghioase… astia erau “eroii” din “Die Toten Futball Stars”… evident, preferatul meu era “Vacabayashi” – portarul (Si “Vacashi Matzzu” era portar, dar el era in echipa adversa, un “ugly motherfucker”). Asadar, in timpul acelor “Campionate” de pauza… de fiecare data cand mingea se indrepta catre mine, strigam “Vacabaiashi!!” si saream ca un nebun, ca un Ninja cu petarde-n chiloti… la cat de mic eram, cu atat de sus puteam sa sar, sau in stanga, in dreapta… m-am uimit si pe mine insumi. Am fost fenomenal. Recunosc. Echipa mea era Campioana de multe ori… sau asa ar fi fost daca nu s-ar fi terminat meciul, in acele zile, cu o bataie. Cred ca… am inceput sa ma tem de mingea aia vitezomana in perpetua miscare numai dupa ce am primit un “Gol” direct in nas incat am cazut in spate, in “poarta”, care era de fapt peretele clasei mele, si am spart geamul… involuntar. Nu era vina mea. Doamna profesoara m-a inteles. Oricum, eram favoritul in clasa.
Iar de atunci… ma mai uit doar ocazional la cateva meciuri. Mai nou nici atat. Oamenii fara un loc de munca ca mine vor sange. Nu ne multumim cu cativa cretini care (in opinia lor) alearga tehnico-tactic dupa o minge. Incep sa pricep nebunia SuperBowl. La Campionat de Fotbal m-am uitat ultima data doar prin 2004 cand nu-mai-stiu-ce tara din lumea a 3-a a batut francezii la primul meci din Campionat. Stiu doar ca africanii exceleaza si acuma. Bravo lor! Sa castige cine trebuie! Kuala Lumpur, Burkina Faso, Botswana sau Kirgum-Burgus-Nigerius… Mi-e indiferent. Hai UTA! Mue Poli!
Dan Diaconescu: ÎN DIRECT din tomberon
June 22nd, 2010Dan “Senzaţionalescu” Diaconescu e tipul de showman care în America n-ar supravieţui nici pe un canal Ustream decât, poate, dacă şi-ar arăta sfârcurile în fiecare sfert de oră excitând astfel comunitatea de pensionari gay, avertizând că va organiza o orgie LIVE în garsonieria lui, mimând o campanie politică pentru cel mai gay contracandidat al lui Obama. Poate-poate… cineva îl va observa, îl va mediatiza iar contracandidatul respectiv îl va lua sub aripile lui protectoare. Lui Diaconescu nu i-ar ieşi nici cu o transmisie în direct dintr-un tomberon închis cu lanţuri chiar dacă ar aduce prin asta cel mai inspirat protest în istoria televiziunii. Acolo eşti “anihilat” (mediatic, desigur) din start dacă comiţi tâmpenia de a te prezenta drept o victimă… a societăţii, a sistemului sau a mass-mediei. Eşti privit un loser şi cu asta basta. Sunt sătui de ăştia. Acolo trebuie să-ţi susţii sus şi tare ideile şi principiile, să fii un supravieţuitor, cel puţin în aparenţă, un luptător până mori, un Che Guevara, un Tim Leary… sau măcar un amărât de Howard Stern. Dan Diaconescu nu are nimic de spus şi totuşi vorbeşte zilnic, ore întregi. Locul lui ar fi fost în America Latină, eventual, regizând telenovele low-budget pe care, evident, le-ar difuza doar Acasă Tv… sau şi mai bine! În India… în India ar fi un zeu al boilor şi un Spielberg de Bollywood care ar face rating absolut pe la noi, pe Naţional Tv, eclipsând chiar şi emisiuni precum “Dansezi pentru tine” sau “Te pui cu blondele?”.
Norocul extraordinar, senzaţional şi incredibil de credibil al lui este că s-a născut în România. Fiindcă e singurul care şi-a dat seama că românul cere entertainment de cel mai mediocru nivel posibil, important e să inventezi poveşti zguduitoare şi, pe baza unor sau a mai multor petitio principii, să lansezi o serie de emisiuni în care pretinzi alte minciuni pornite din tema iniţială demult uitată, presupusă şi aia. Românul iubeşte cercurile vicioase. Românul iubeşte scandalul atât de mult încât nu contează motivul, doar scandalul în sine. Un mod ideal de a petrece timpul în faţa televizorului scuipând pe jos cojile seminţelor consumate în cantităţi industriale. România este, pentru el, adevărata ţară a tuturor posibilităţilor, unde ar putea să obţină un rating de neimaginat dacă ar pune un maimuţoi să modereze o emisiune, şantajându-l cu o banană. Dar nimeni nu a spus populaţiei că acest senzaţional în carne şi oase nu face altceva decât să imite, cu o măiestrie de invidiat chiar şi de naţia maimuţelor protejate de Greenpeace, mârşăviile execrabile în politică ce se fac în această ţară de la Comunism încoace.
La auzirea veştii că e solicitat la DNA, Dan Diaconescu şi-a luat bagajul, a dat sms-uri de urgenţă în stânga şi-n dreapta şi a zis că el nu pleacă de la sediul DNA până nu soseşte de la Arad Doru Pârv, care în prezent este în drum spre Bucureşti, transportat cu o dubă a poliţiei. Între timp, oamenii OTV-ului îşi fac treaba conştiincios, în stânga ecranului e o poză extrem de bine aleasă (poate chiar pregătită) a lui Diaconescu în care apare într-un tricou portocaliu (that’s important!), cu cea mai disperată moacă ce avea în dotare şi cu cătuşele la vedere pe care, fără niciun dubiu, chiar el le-a cerut … că-i “mai de efect”. Televotingul “naţional” de pe OTV, cu întrebarea “Dosarul Diaconescu, o comandă politică sau nu?”, e cireaşa de pe tort, o modalitate ieftină de a induce lumea în eroare, ceva din ciclul “da’ io credeam că maimuţei îi plac portocalele”. Ochii lumii e pe el, acum are ocazia nemaipomenită de a se autosatisface cu vise erotice gen “în 2014 candidez la preşedinţie!”, el e ţinta lui Big Brother şi Big Brother însuşi. E un geniu care a inventat banana, apoi maimuţa, apoi televizorul… în România. Un prototip de Dumnezeu din Carpaţi, un mutant cu o putere imensă pe care showbizul internaţional nu a fost în stare, sau i-a fost frică să producă pe bandă rulantă. “Prea bizar să trăiască, prea rar să moară”.
Fata ideală / ironia sorţii
June 22nd, 2010S-a intamplat aproximativ acum un an, spre sfarsitul ultimei veri in care lucrurile au mai mers de la sine. Cand nu trebuia decat sa ies pe Strand si sa ma las dus de val… cheltuind ultimul banut pana la ultimul minut cand o noua zi a rasarit in fata mea. Ultima vara, trasa si aia de par, cand s-au mai intamplat lucruri ce n-o sa se mai repete. N-au cum. Acum a ramas doar o amintire precum un val imens ce s-a indreptat catre orizont… si nu s-a mai intors.
In weekend-ul respectiv am stabilit un nou record personal. 42 de ore de insomnie. Ziua de sambata a inceput cel mai bine, dar invers proportional s-a terminat al dracu’ de rau. Dar pe aceasta tema nervoasa am sa mai revin cu o alta ocazie. Partea interesanta a inceput undeva dupa 12 noaptea, sambata, in Club Flex. La ora aia deja nu mai aveam bani. Dar am reusit sa strangem niste maruntisuri, majoritatea gasiti pe mese, sub mese, in general pe oriunde in clubul gol si am reusit sa mai luam doua sticle de bere. Am ramas ultimii in club. 3 baieti si 2 fete.
Dar asta, in fond, nu are o relevanta prea mare. Fetele au luat-o la vale dupa un scurt timp, cat timp noi mai aveam bere in sticla. Insa am aflat destinatia lor: Strandul, desigur, terasa Taboo. Oaza aceea de mic paradis al roackerilor ce astazi e a clubberilor… „La Mouche”, exact cum imi imaginasem eu p-atunci… dar nu credeam ca verdeata aceea ascunsa intre pod si parcarea de beton o sa ajunga baza de elita a cocalarilor gen Rene. Probabil le-a atras ca pe niste muste piscina din mijloc. Adevarul e ca e fenomenala… mmmmmmm…
…Mmmmda. Deci la ora aceea era deja al naibii de frig. Chiar ma intrebam de ce dracu’ stau eu acolo, inghesuit la o masa plina de necunoscuti.
Am inceput sa ma trezesc din amorteala cand F. a plecat putin sa cumpere tigari, caci s-a terminat si aia. A convins o fatuca mica sa mearga cu el. Mi-a placut fata. M-a amintit de cineva. Cand F. a revenit, am aflat ca o cheama Andra. Nu parea sa aiba mai mult de 14 ani. Nici nu avea. Dar ce fata!… Sunt nevoit sa spun „Mamma Mia”, desi urasc sa folosesc exclamatia asta tipic italiana. Niste ochi sfidatori de habar-n-am-ce-culoare …si un piercing in limba. Si ii place sa fumeze …nu numai tigari. Stia chiar si de „Mojo”, sau de termenul de „bong”, stia destul de multe chestii pentru varsta ei „frageda”. Situatia a inceput sa devina din ce in ce mai incitanta.
Pacat ca era frig. Pana dimineata. Deja a plecat toata lumea buna si au ramas doar niste depravati adevarati ce a insemnat gasca noastra, eu, cu 2 prieteni (pe care acum, dintr-un motiv necunoscut nici de Dumnezeu insusi, am sa-i numesc doar F. si B.), fata (despre care am „recunoscut” mai-nainte c-o cheama Andra), plus doi baieti, angajati ai terasei. Nu mai stiu si nici nu mai conteaza despre ce am reusit sa purtam o discutie la ora aceea, dar imi amintesc perfect ca Andra, la un moment dat, l-a provocat la o „bataie” zdravana pe B., cu care aproximativ o ora s-a travalit pe jos, prin diferite pozitii de Kama Sutra, s-au luat de par, de coi sau sani (dupa caz), de gat, de nas, de parca le-ar fi provocat o placere. Probabil asa si era. Insa, eu si F., ne-am distrat de minune pe seama lor, si nu as fi vrut sa fiu in locul lui B., in nici un caz. Trebuie sa fi durut lovitura cu putere sub centura, palmele dese si intense, si vizibil, a fost de-a dreptul iritant pentru prietenul nostru cand fata a aruncat ochelarii lui de soare de 50 RON in piscina.
A urmat o scena de Tom si Jerry, cat timp fata de 14 anisori a inceput sa se dezbrace, in fuga. Dar numai pana la sutien. Am 24 de ani dar recunosc cu mana pe slit ca o fata de 14 ani, in zilele noastre, fara doar si poate, poate sa tina piept unei fete de …18 ani. Sunt, oare, pedofil??? Mai mult ca sigur. Si asta mi-o asum cu curaj si cacofonie. Acum trei ani am umblat 6 luni cu o fata care astazi are 16 ani. Sau deja 17?! Imi amintesc ca s-a laudat ca urma sa primeasca foarte curand buletinul. Exact ca aceasta fata, Andra.
Dar am ramas la relatarea show-ului de dimineata.
Pan’ la urma, B. e un baiat de treaba, si un prieten pe cinste. Cu toate ca a incitat fata indeajuns de mult, i-a trezit libidoul abia in dezvoltare ca la orice copil la pubertate, a inceput sa se enerveze si s-o injure. S-a terminat deci destul de prost mica lor relatie. Nimic mai inbucurator pentru mine, dar si pentru F. Simteam ca e randul nostru. Nu ne-am lamurit insa, al cui mai exact. Amandoi suntem niste perversi cu acte in regula. De fapt… nici macar nu pot sa spun ca eu am fost acela care, acum trei ani, a corupt prima data fata aia, Bianca. Eu am avut reticiente in prima zi (seara/noapte de fapt), cu toate ca Bia era extrem de excitata si ne provoca instinctele barbatesti fara scrupule. Abia a doua noapte, sub patura, pe fotoliul terasei Sivi, destul de timid, ce sa zic, destul de lent, hmmmm… si romantic, am sarutat-o pasional…
…”Memories, memories…oh, they hurt” …n-are rost sa ma afund iarasi in trecut, ma gandeam, nu e cinstit fata de noua fata de 14 ani care ar putea sa-mi deschida noi orizonturi, noi aventuri, vise si insomnii al placerilor elementare
…ori poate niste gratii reci. Dar a venit primul minut al punctului culminant care a insemnat sfarsitul acestor ganduri care au vreo tangenta cu gandirea la rece sau orice tip de logica. Am convins-o pe Andra ca e datoare acuma lui B., ar fi cinstit sa-i scoata ochelarii de soare din piscina. Daca tot au luat o pauza de „razboi”. A fost mai usor decat credeam. Dupa nu mai mult de vreo 2 secunde de ezitare si-a dat jos pantalonii si s-a aruncat in apa. Apa de vreo – 10 grade. Caci era cam 7 dimineata. Ma rog, eu am o problema cu piscinele, nu degeaba sunt Tomck@t. Cumva ma feresc de ele, evident, nu stiu sa inot… si ma cuprinde frigul numai la vederea apei. Cumva apa „calduta” pentru altii e o gheata lichida pentru mine.
Tremurand de frig, dar multumit de priveliste, ma uitam cum Andra se misca lasciv in apa, i se conturau incet-incet formele feminine, i s-au intarit sfarcurile, puterea transparentei a ademenit chiloteii si zambetul pervers din ochii ei ma facea ca animalul din mine sa toarca zgomotos.
Distractia vizuala a continuat pentru cei doi privitori perversi, eu si F., caci a sarit in apa si B., si tachinarea a continuat inca vreo juma’ de ora. Cumva tot timpul Andra scotea ochelarii din apa, si pana B. ajungea acolo, l-a aruncat intr-o alta parte.
Mai-nainte am uitat sa scriu ca, dupa bataia sub forma unei exercitii de Kama Sutra, practicata de Andra si B., inainte sa inceapa fuga si scena din piscina, Andra s-a mutat brusc langa mine, pe banca, m-a imbratisat, si-mi spunea ca sunt foarte misterios. Ca nu spun nimic. Eu sunt omul faptelor. In momentul urmator am asezat-o in bratele mele, am fixat-o sa stea exact… da, exact acolo. Din pacate era frig, si …va dati seama ce s-a intamplat. Sau ce nu. Insa faza asta era doar asa un intro… ce si-a adus efectul scontat. Dupa ce Andra si B. ieseau din piscina, tremurand ca niste maimutoi electrocutati, Andra deja stia foarte bine locul ei. M-a cam umezit, cu toate ca era infasurata intr-un prosop, dar a fost un moment excelent sa incerc s-o incalzesc. Cred ca am tremurat mai mult decat ea, dar ne-am incalzit macar reciproc, prin miscari si mangaieri redresante.
Ar fi trebuit sa fie momentul cand o sarut. Dar nu am facut-o. M-ar fi lasat. Precis. Isi dorea asta prin toata fiinta sa. Am simtit asta, si tot ce m-a lasat sa fac cu ea, a consemnat acest lucru in mod clar. Dar daca era atat de excitata, indrazneata si perversa, de ce nu a facut-o ea? De ce a vrut sa fiu eu cel care corupe o pustoaica, pentru a doua oara in viata mea? …cu toate ca asta ea nici nu stia. Ar fi fost mult mai bine sa faca ea acest pas. Eu doar s-o las. Oricum, nu era nimic pierdut. Cel putin aparent. Am decis sa mergem la mine acasa, noi 4, si sa continuam distractia inceputa acum aproape 12 ore, inca 12 ore. Planuiam ca seara sa revenim tot in Taboo, pe terasa unde la ora aceea, au aparut si primii clienti. Ar fi fost, desigur, primii, daca nu am fi stat acolo deja de ieri. La ora aceea, Soarele a inceput sa-si prezinta potenta, iar eu si Andra eram ca doi porumbei, indragostiti ca-n filme. Inseparabili.
Simteam ca as putea s-o iubesc.
Ca as putea sa ma indragostesc. Dar vroiam acest lucru? Vroiam sa „simt” din nou? Pana atunci am acumulat doar invataturi tragice despre sentimentul numit iubire. Mi-am congelat inima si am hotarat ca nu mai vreau viata de cuplu. Numai aventuri de-o noapte. Dar sunt un nebun, naiv idealist… si pervers. Combinatia pasionala a eroziunii perfectionismului si a depravarii in placeri animalice.
Dar atunci de ce m-am apropiat de ea atat de incet, atat de timid, atat de neconvingator?! Atunci de ce am lasat-o sa-mi scape printre degete, si sa nu o mai vad apoi zile intregi? Din cauza ca anii de inchisoare sunt mai mari decat varsta ei? Sau sa constat cu stupoare un lucru ce stiam de la bun inceput? Tipul acesta de fete, generatia asta de copii lipsiti totalmente de orice scrupule… indraznete, pline de viata, si coplesitor de „dotate”, coplesitor de sexy, generatia asta se separa magistral de curentul emo, dar pastrand elementele lor incitante, infatisarea de harashuku girl, de papusa manga, generatia asta asculta Greenday, Fall Out Boy…si dracu’ mai stie ce cretini despre care putem sa concludem din start ca-s emo, dar EA… Andra, asculta Portishead, Radiohead, Red Hot Chilli Peppers, U2, oh my God!, asculta Massive Attack!, ii place la nebunie piesa „Teardrop” …e o generatie care asculta versurile, si nu doar ritmul, e o generatie mai inteligenta decat a noastra. Citeste o carte-ancheta despre atentatele de la World Trade Center. Citeste carti din propria initiativa. Nu-mi vine sa cred! Asculta Aphrodite: „GANJA MAN”! Giiizas! Puncte bonus triple din partea mea! Trei sageti de Cupido infipte in fund. Nu credeam niciodata sa gasesc o fata care sa stie piesa asta. Si care sa aiba aceeasi gusturi muzicale cu ale mele. Dar absolut aceeasi! Asculta si Parazitii! Ba mai mult, stie versurile, de la inceput pana la sfarsit, la mai multe piese. Am ramas socat. E o fata desteapta, lucru ce-ti dai seama dupa doar cateva minute de discutie. Poate prea desteapta pentru varsta ei.
…poate prea indrazneata, hiperactiva, energizanta, dar in aceeasi timp tandra pentru unul ca mine.
Poate prea ideala pentru mine.
…si poate prea tanara… Prea tanara. E tipul de fata care sare de pe o floare pe cealalta, e o albina ce te agita, te lasa s-o prinzi, si te lasa cu constatarea ca tu esti cel care s-a ales cu o buba. Cu o umflatura plina de venin.
Dar ar fi fost prea frumos sa fie adevarat. In realitate eu cautam in ea cealalta pustoaica pe care, dracu’ sa ma ia, chiar o iubeam. Dar prea tarziu. Culmea sortii. Culmea… incitanta, si al dracu’ de perversa a vietii. A iubirii… a iubirii fara limite, fara legi, si daca asa vrea soarta, fara varsta. Iubirea… e un drog. O data te ridica in ceruri, apoi te distruge.
Acest text este o ficţiune.
Orice asemănare cu realitatea imediat apropiată e doar halucinaţia ta!
