Era o noapte rece. O noapte rece învăluită în linişte. Stăteam în întuneric. Simţeam cum mă cuprinde plictiseala amestecată cu o nelinişte agonizantă, o frică neconştientizată şi o claustrofobie de gradul mediu. Aş fi transpirat dacă n-ar fi fost atât de frig, în jur de cinci grade Celsius, dar în acelaşi timp, trebuie să recunosc că am fumat, iar acest viciu mă face să nu transpir, în majoritatea cazurilor. Inima, în asemenea momente se încetineşte, te eliberezi de stres, te calmezi instantaneu. Era ultima ţigară în pachet şi eu am aprins-o, la doar două minute după ce fumasem penultima. M-a lovit gândul ca un fulger că în acest fel mâine dimineaţa n-am să pot să aprind o ţigară imediat după trezire… şi asta m-a făcut din nou neliniştit. Priveam pachetul pe care scria mare „Tutunul cauzează MOARTE”, sau ceva de genul, şi l-am aruncat exact lângă coşul de gunoi. M-am uitat afară pe geam şi am observat magazinul non-stop, cel mai bun prieten (care la nevoie se cunoaşte) al omului… şi ştiam un lucru: am să-mi cumpăr o ţigară, pentru mâine. Am cotrobăit cu mâna stângă în buzunar în căutarea bancnotelor în timp ce urmăream cu privirea prin geam o babă senilă care se târa afară din magazin cu paşi bolnavi, urmărită îndeaproape de stafia ei. Căra inutil o plasă agravată ce conţinea o franzelă şi o margarină, probabil.
Am coborât scările cu paşi repezi, dar trebuia să-mi dau seama că nu mai sunt tânărul de altădată, scările astea îmi vor cauza moartea într-o zi. Mai erau câţiva metri buni până la magazin pe acea stradă pustie… cumva din geam părea mai aproape. Doar două magazine dădeau semne de viaţă prin lumini stridente ţâşnind pe trotuar. Non-stopul era undeva mai încolo, celălalt era chiar lângă mine. Era o vitrină din care ieşea o lumină gălbuie tipică a unui magazin de servicii funerare. M-am oprit… fiindcă am observat înăuntru o urâţenie de om stând pe un scaun jegos, om plictisit de viaţă, sau plictisit de moarte, încă-mi era neclar. Mă uitam la el considerând că încă nu m-am speriat îndeajuns de mult de moaca lui virulentă. Tocmai se uita cu atenţie la OTV, printre coşciugi de diferite stiluri şi dimensiuni. Am stat câteva secunde în faţa vitrinei, stupefiat, neştiind ce vroiam de fapt, când omul din magazin şi-a întors, cu o mişcare abruptă, capul spre mine. Avea o privire înspăimântătoare. Avea o privire flegmatică şi transmitea prin toată fiinţa sa un dezgust irevocabil. Până nu demult, mai mult ca sigur, a fost împăcat cu gândul că era condamnat pe veci să vândă sicrii şi pare-se că era deranjat de faptul că l-am deranjat. Era un insipid demn de meseria lui. După un moment de ezitare, am intrat, dovedind că nu m-am holbat la el fără vreun motiv până acum. Am intrat dar mi-am dat seama că nu ştiam ce urma să fac sau să întreb după aceea. Cred că nici el nu ştia. Nu părea un om care să aibă intuiţie. Doamnele din magazin te ajută mereu în aceste momente de ezitare şi te întreabă „ce doriţi?”, dar individul ăsta n-a scos niciun cuvânt, nicio suflare, părea un cvasi-mort căruia doar ochii i se mişcau pe orbite şi doar OTV-ul îl menţinea în viaţa sa mizerabilă. În faţa lui era o măsuţă la fel de jegoasă precum întreg mobilierul din camera putrezită de linişte, iar pe ea era o tablă de şah. Cred că l-am întrerupt tocmai în mijlocul unui joc, deşi era singur în magazin. Stăteam în faţa lui cu o atitudine de ce-vrei-de-la-mine, iar el m-a răsplătit cu o atitudine de cară-te-de-aici, fără să scoată măcar un cuvânt, pur şi simplu fixându-mă cu privirea din ce în ce mai neliniştită, deoarece, vizibil, i-am întrerupt cumva intimitatea, rutina de noapte. Mă uitam în jur, ca şi cum aş fi într-un hypermarket, dar privirea mi s-a oprit tocmai pe ecranul tv-ului din care zâmbea cu o seriozitate sobră Dan Diaconescu. „Eu cred că ăla a omorât-o”, se auzea bănuiala bântuită de adevăr din gura bătrânului care-şi freca zgomotos falca în spatele meu. „Pe cine?!”, întrebam eu surprins, uşor speriat, în timp ce am numărat aproximativ 10 coşciugi în jurul meu. Toate erau goale. „Pe târfa aia! Pe Elodia!” îmi zicea bătrânul pedepsitor… şi cred că s-a abţinut serios să nu scuipe pe jos. Îşi mesteca, în schimb, măseaua şi s-a pregătit să mă întrebe cât mai prietenos posibil: „Zi! Ce dracu’ vrei?”. Şi-a aprins şi o ţigară scoasă dintr-un pachet netimbrat. Apoi l-a întins spre mine sugerând prin mişcări lente că pot să iau şi eu una. Perversul dracului! Poate că… se aştepta să spun din politeţe un „Nu, mersi”, însă mi-am dat seama de ce am coborât de fapt. Unicul motiv era un pachet de ţigări, ce-mi era oferit acum moca.
Era o noapte rece. Iar în nopţile reci sunt inspirat de fiecare dată. Aşa că, mascând faptul că n-aveam nicio explicaţie în dotare pentru care am ajuns tocmai acolo, am pus întrebări informative despre toate lucrurile prezente în acea criptă a plictiselii. Spuneam că aleg un coşciug pentru bunicu’. Nărodul de bătrân m-a crezut. Mi-a spus preţurile aproximative dar le-am uitat în secunda următoare. Mă bucuram pentru ţigara aceea. Era gratuită. Asta ştiam. Şi ştiam că bătrânul va împărţi cu mine întreg pachetul, din moment ce m-a invitat la o partidă de şah. Fiind insomniac, am acceptat. De ce nu? N-aveam nimic de pierdut, decât, poate, jocul. De altfel, mi-am dat seama, săracul bătrân s-a plictisit inefabil în acest loc îngust unde timpul moare, în acest loc care semăna cu un coşciug imens iluminat prost, plin de alte sicrii maronii şi negri. Bătrânul pân’ la urmă s-a dovedit a fi chiar de treabă. Mi-a dat o listă completă de preţuri a serviciilor funerare. „De aici poţi să alegi dintre cele mai frumoase sicrii, pentru bunicul tău, Dumnezeu să-l ierte”, îmi zicea.
Iată şi lista completă cu tot ce ai nevoie pentru a ajunge în lumea de dincolo:
Sicrie:
Brad – Preţuri între 290 RON şi 1550 RON
Fag – Preţuri între 450 RON şi 1750 RON
Stejar – Preţuri între 490 RON şi 1950 RON
Boston – Preţuri între 2800 RON şi 7000 RON

Respete (lenjerie pentru sicriu)
Confecţionate din mătase sau satin
Preţuri între 60 RON şi 230 RON

Cruci:
tablă şi lemn – de la 70 RON la 100 RON
metal – de la 66 RON la 100 RON

Aranjamente florale:
Tradiţionale – între 50 RON şi 350 RON
În formă de cruce – între 450 RON şi 550 RON

Urnă: 130 RON
Mâner sicriu aurit: 38 RON
Pietre funerare şi mormânt: între 200 RON şi 1500 RON
Lumânări: între 6 RON la 30 RON

Pachet de ţigări: 10 RON

Intrarea mea a fost acceptabila. Din punctul meu de vedere. Nu numai fiindca il cunosc pe Latzi (cel care statea la intrare si incasa banii) de la un trip in Szeged ci fiindca cunosc si dj-ii. Sute de tineri nu au avut acelasi beneficiu, asa ca au platit cei 10 lei, taxa de intrare pentru a contribui la acest eveniment caritabil… sau party demential de drum’n'bass… era sa zic ca-i totuna. Elementrix, Eclectic Roots, Bread & Butter, Selfmademusic, Vitzi, Firedrill si spre final si Nilamarva, ei au fost cei care au mixat in noaptea trecuta, de 6 martie, in Club Flex… nu neaparat in ordinea asta. Party-ul a fost, de asemenea, acceptabil, adica un party asa cum trebuie sa fie… pana la un moment dat. Pacat ca m-a durut capul si ca am fost un pic high. Sau poate nu doar eu.

…Si apoi… spufff! Totul avea sa devina un succes real. „Make/Believe” a fost, fara doar si poate, un loc unde Raiul si Iadul s-a contopit. O fuziune ideala. La un moment dat am invatat sa umblu pe apa. Tot Flexu’ plutea. Am fost inconjurat de Iisusi in diverse metamorfoze fizice, de la emokizi, Pikachu-kids, rockeri, rastamani, niste voluntari de la Millenium pe care i-ai recunoscut dupa aspect de la o Posta, si alti freaks simpatici care s-au deghizat in bunica-mea… atat vreo 3-4 fete cat si unu’ cu o freza rasta. Altu’ intr-un musulman. Boemie curata. Nebunie sanatoasa. Muzica era de vis, pentru orice amator al genului… si din cate s-a vazut sunt multi amatori ai genului in Arad. Au venit inclusiv din Timisoara niste petrecareti. Daca acest eveniment mic ar fi fost un festival, m-as fi simtit la TM Base. Pentru o seara, Iadul s-a dezlantuit in scopuri nobile… ideea cu Iadul, trebuie sa admit, mi-a venit in toaleta… Organizatorii nu o sa-mi multumeasca ce o sa scriu acum, dar oricine ar fi de acord cu mine ca cele mai interesante lucruri la un party se intampla in toaleta. Indiferent din ce punct de vedere: pozitiv sau negativ. De data asta e vorba doar de un cos de gunoi din metal, din ala cu un capac cu tendinte de scrumiera care a fost facut efectiv egal cu podeaua. Si la un moment dat am pierdut numarul sticlelor de bere care se spargeau pe jos…biff biff… din orice directie.

Dar una peste alta, repet, a fost un party mega-reusit, iar micile incidente neglijabile se mai intampla tot timpul si peste tot unde e o multime cum era aici, indiferent ca vorbim de un party obisnuit sau un party caritabil. Apropo, suma acumulata inca nu a fost facuta publica de organizatori si nici asupra casei de copii careia vor fi donati banii nu s-a hotarat inca. Initial a fost vorba de „Proiectul Copiii Strazii” al Bisericii Metanoia din Arad dar intre timp  s-a stabilit ca Adapostul de zi si noapte pentru copiii strazii „Morcoveata” de pe strada Udrea are o nevoie mai mare de acesti bani.

Vestic.ro, partener al acestui eveniment, nu poate decat sa laude aceasta initiativa, si ne bucuram ca macar… am crezut in reusita acestui party, iar altii au facut-o sa fie posibil.

Pentru poze de la party click AICI.